LIVE BLOG | Jocurile Olimpice de la Rio – ziua a 8-a. Barca de 8+1 a cucerit BRONZUL. Mesaj dur pentru autorități din partea unei handbaliste, golgheter la ediția 2008: „Vreți medalii, dar ne tratați ca pe niște sclavi! Respectați-ne!”

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG | Jocurile Olimpice de la Rio - ziua a 8-a. Barca de 8+1 a cucerit BRONZUL. Mesaj dur pentru autorități din partea unei handbaliste, golgheter la ediția 2008:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Barca de 8 rame plus cârmaci a adus a patra medalie pentru delegația României la Jocurile Olimpice de la Rio, una de bronz după un final fantastic
  • Atletele Elena Panțuroiu și Cristina Bujin au ratat calificarea în finala la triplusalt. De asemenea, Ancuița Bobocel nu a trecut de seriile la 3.000 metri obstacole. Bianca Răzor, SEASON BEST la 400 metri, însă fără calificare în turul următor
  • Pugilistul Mihai Nistor a fost eliminat de la Jocurile Olimpice în urma unui arbitraj controversat

Rezultate finale

ATLETISM. Masculin – Săritura în lungime: 1. Jeff Henderson (SUA) – 8.38 metri, 2. Luvo Manyonga (Africa de Sud) – 8.37 metri, 3. Greg Rutherford (Marea Britanie) – 8.29 metri; Masculin – 10.000 metri: 1. Mo Farah (Marea Britanie) – 27:05.17, 2. Paul Kipngetich Tanui (Kenya) – 27:05.64, 3. Tamirat Tola (Etiopia) – 27:06.26; Feminin – 100 metri: 1. Elaine Thompson (Jamaica) – 10.71, 2. Tori Bowie (SUA) – 10.83, 3. Shelly-Ann Fraser Pryce (Jamaica) – 10.86; Feminin – Heptaplon: 1. Jesicca Ennis Hill (Marea Britanie) – 1149 puncte, 2. Akela Jones (Barbados) – 1124 puncte, 3. Nadine Visser (Olanda) – 1121 puncte

NATAȚIE. Feminin – 50 metri liber: 1. Pernille Blume (Danemarca) – 24.07, 2. Simone Manuel (SUA) – 24.09, 3. Aliaksandra Herasimenia (Belarus) – 24.11; Masculin – 1.500 metri: 1. Gregorio Paltrinieri (Italia) – 14:34.57, 2. Connor Jaeger (SUA) – 14:39.48. 3. Gabrielle Detti (Italia) – 14:40.86; Feminin – 4 x 100 metri mixt: 1. SUA – 3:53.13, 2. Australia – 3:55.00, 3. Danemarca – 3:55.01; Masculin  – 4 x 100 metri mixt: 1. SUA – 3:27.95, 2. Marea Britanie – 3:29.24, 3. Australia – 3:29.93

SCRIMĂ‚. Feminin – Sabie pe echipe. Finala mare: Rusia – Ucraina 45-30; Finala mică: SUA – Italia 45-30

TENIS. Feminin – Simplu. Finala mare: Monica Puig (Puerto Rico) – Angelique Kerber (Germania) 6-4, 4-6, 6-1; Finala mică: Petra Kvitova (Cehia) – Madison Keys (SUA) 7-5, 2-6, 6-2

HALTERE. Masculin – 94 kg: 1. Sohrab Moradi (Iran) – 403 kg, 2. Vadim Straltsou (Belarus) 395 kg, 3. Aurimas Didzbalis (Lituania) 392 kg

ALTE REZULTATE

HANDBAL Masculin: Danemarca – Qatar 26-25, Brazilia – Egipt 27-27, Polonia – Suedia 25-24, Argentina – Tunisia 23-21.

BASCHET Masculin. Spania – Lituania 109-59, Nigeria – Croația 90-76

FOTBAL. Masculin, sferturi de finală: Brazilia – Columbia 2-0, Nigeria – Danemarca 2-0, Germania – Portugalia 4-0.

01:00 Astăzi, românii și-au terminat relativ repede treaba, dar ziua se termină cu bine, cu o medalie de bronz la canotaj. În acest moment, România ocupă locul 22 în clasamentul pe medalii.

Programul românilor în ziua a 9-a la Jocurile Olimpice de la Rio este următorul:

ATLETISM. Paula Todoran, Elena Cîrlan – maraton, finală, ora 15:30

HANDBAL. România – Norvegia, ora 22:40

HALTERE. Andreea Aanei – categoria plus 75 kg, ora 01:00

00:40 Atleta etiopiană Etenesh Diro, senzația dimineții la Rio după ce a alergat proba de 3.000 de metri obstacole descălțată la un picior, a prins finala în urma unui apel rezolvat pozitiv de IAAF.

00:20 Golghetera Jocurilor Olimpice din 2008 desfășurate în Beijing, handbalista Ramona Farcău a avut un mesaj cât se poate de clar către autorități, gest la care a recurs și ca urmare a problemelor existente în sportul românesc. Chiar echipa la care evoluează, CSM Ploiești nu i-a plătit atât ei, cât și coechipierelor salariile pe ultimele luni.

Mesajul postat pe pagina personală de Facebook este următorul:

„Pentru toti cei care se fac responsabili de declinul sportului romanesc,
Pentru toti cei care au ales sa-si asocieze imaginea cu munca sportivilor de performanta, alergand doar dupa propriile beneficii,
Pentru toti cei care au ajuns sa conduca destinele sportivilor din Romania fara nici un fel de competenta…
Respectati-va valorile!!!”

Mesajul a fost însoțit și de un tricou inscripționat, comentariile sunt de prisos:

23:30 Ziua meciurilor fabuloase. După meciul de baschet Argentina – Brazilia, o altă bătălie a avut un parcurs extraordinar, Este vorba de a doua semifinală la tenis masculin, jocul dintre Juan Manuel Del Potro și Rafael Nadal. Argentinianul l-a doborât în cele din urmă pe iberic cu 6-7, 6-4, 7-6, după mai bine de 3 ore de joc. Nadal a venit la semifinala de azi după alte 4 ore și jumătate de tenis jucat ieri, dar și în aceste condiții a luptat fantastic. Del Potro putea închide meciul mai devreme, a servit pentru meci la 5-4 în setul decisiv, dar adversarul a făcut rebreak. La 5-5, argentinianul a avut alte trei mingi de break, dar Nadal a rezistat eroic. Și în tie-break, Del Potro a ratat o minge de meci pe propriul serviciu, dar până la urmă a ieșit învingător și va juca duminică pentru medalia de aur cu Andy Murray, după 6-1, 6-4 cu japonezul Nishikori.

23:00 Alte rezultate consemnate până la acestă oră în probele în care s-au decernat medalii:

ATLETISM. Masculin – Aruncarea discului: 1. Christoph Harting (Germania) 68.37 metri, 2. Piotr Malachowski (Polonia) 67.55 metri, 3. Daniel Jasinski (Germania) 67.05 metri

TIR SPORTIV. Masculin – pistol foc rapid 25 m: 1. Christian Reitz (Germania) 34 puncte, 2. Jean Quiquampoix (Franța) 30 puncte, 3. Li Yuehong (China) 27 puncte; Masculin – skeet. Finala mare: Gabriele Rossetti (Italia) – Marcus Svensson (Suedia) 16-15; Finala mică: Abdullah Al-Rashidi (Atleții Olimpici Independenți) – Mikola Milchev (Ucraina) 16-14

GIMNASTICĂ‚ TRAMBULINĂ‚. Masculin – individual: 1. Uladzilau Hancharou (Belarus), 2. Dong Dong (China), 3. Gao Lei (China).

CICLISM PE PISTĂ‚. Feminin – urmarire pe echipe: 1. Marea Britanie, 2. SUA, 3. Canada; Feminin – Keirin: 1. Elis Ligtlee (Olanda), 2. Rebecca James (Marea Britanie), 3. Anna Meares (Australia).

22:45 Meci fabulos în turneul masculin de baschet, între rivalele Argentina și Brazilia. A fost nevoie de 50 de minute de joc pentru a fi decisă învingătoarea, cele 40 de minute regulamentare plus încă două reprize de prelungiri. Ambele echipe au condus în meci la diferențe de 10 puncte, am fost multe răsturnări de situație, un meci de baschet total, pasionant cum demult nu s-a mai văzut. În cele din urmă a triumfat Argentina cu 111-107, după ce a trimis meciul în prelungiri cu un coș de 3 puncte realizat de Nocioni când mai erau 3 secunde. Eroii nu au fost Ginobli și Scola, ci Nocioni și Campazzo, care împreună au marcat 70 de puncte! Primul 37 de puncte, al doilea 33. Argentina a înscris nu mai puțin de 17 coșuri de 3 puncte

21:05 În urmă cu 12 ani, puștiul din imagine, pe nume Joseph Schooling, îl idolatriza pe Michael Phelps. Americanul câștigase la Atena nu mai puțin de 8 medalii, dintre care șase de aur.

La Rio 2016, același Joseph Schooling l-a învins pe … Michael Phelps! A fost prima cursă în care americanul a luat startul și nu a câștigat medalia de aur. Cu această ocazie, înotătorul singaporez a adus și prima medalie de aur pentru țara lui.

19:45 Cine mai înțelege boxul? Mihai Nistor a fost învins cu 2-1 la decizie de Hussein Iashaish (Iordania), în turul secund al categoriei plus 91 de kilograme, după o partidă în care adversarul său a fost numărat de două ori! Ori regulile s-au schimbat ori arbitrii judecători nu au ținut cont de acest lucru, întrucât nu au punctat în consecință. Probabil au ținut cont doar de propriile reguli.

19:05 Surpriză mare în turneul de handbal masculin. Franța a fost învinsă de Croația cu 29-28, iar bătălia pentru locul 1 în grupă a fost relansată. Francezii au ratat un 7 metri prin Guigou cu 14 secunde înainte de final. Croația și Franța au câte 6 puncte, Danemarca – 4 puncte, Qatar – 3 puncte, Tunisia – 1 p și Argentina – 0 p în Grupa A. Doar primele două au câte 4 jocuri dipsutet. Într-un alt meci din Grupa B, Germania a învins Slovenia cu 28-25

18:51 S-au încheiat primele evoluții ale celor atleților la 100 metri plat, care au avut în program serii de calificare pentru semifinale. Niciun sprinter nu a coborât sub granița celor 10 secunde. Gatlin a fost cel mai rapid cu 10.01, în timp ce Bolt a alergat cu frîna trasă în 10.07.

TURUL 1 – 100 METRI MASCULIN. CELE MAI BUNE REZULTATE

Seria 1: Kemarley Brown (Brunei) – 10.13, Chijindu Ujah (Marea Britanie) – 10.13

Seria a 2-a: Justin Gatlin (SUA) – 10.01

Seria a 3-a: Xie Zhenye (China) – 10.08

Seria a 4-a: Andre de Grasse (Canada) – 10.04

Seria a 5-a: Meite Ben Youssef (Coasta de Fildeș) – 10.03

Seria a 6-a: Yohan Blake (Jamaica) – 10.11

Seria a 7-a: Usain Bolt (Jamaica) – 10.07

Seria a 8-a: Akani Simbine (Africa de Sud) – 10.14

17:50 Prima reacție a ministrului Elisabeta Lipă, după bronzul cucerit la canotaj: „Fetele au făcut o cursă extraordinară, cum n-au făcut de când sunt canotoare. Asta înseamnă dăruire totală. Și-au ascultat antrenorul, au stat în pluton și au atacat exact când nici adversarele lor nu mai credeau că româncele pot fi pe podium. Au venit de pe locul 6 pe 3 și au fost foarte aproape de argint. Asta înseamnă o bună pregătire. Le felicit pentru medalia obținută, dar le felicit și mai mult pentru modul cum s-au dăruit în finala olimpică. În felicit și pe domnul antrenor Roman și în egală măsură pe Vera Cochelea și Doina Ignat, au reușit să le transmită spiritul de învingător. Numai la Jocurile Olimpice poți trăi asemenea sentimente unice de bucurie”.

17:35 Bianca Răzor a reușit un SEASON BEST la 400 metri liber, după ce a alergat în 52.42, dar nu s-a calificat în turul următor al probei. Atleta s-a clasat doar pe locul 6 în serie, iar mai departe au avansat primele două sportive din fiecare serie plus cei mai buni 8 timpi din cele 8 serii.

17:30 Echipajul feminin de opt rame plus cârmaci revine pe podiumul olimpic după o pauză de 8 ani. Barca a ratat medalia la Londra 2012, după ce la ediția 2008 din Beijing a ocupat tot locul 3. În 8 din cele 10 ediții la care această probă a fost inclusă în program, România a fost pe podium. În trei rânduri, la Atlanta, Sydney și Atena, barca de 8+1 a cucerit medalia de aur.

Rezultatele înregistrate în celelalte trei finale ale zilei de la canotaj:

Masculin – simplu vâsle: 1. Mahe Drysdale (Noua Zeelandă), 2. Damir Martin (Croația), 3. Ondrej Synek (Cehia)

Feminin – simplu vâsle: 1. Kim Brennan (Australia), 2. Gevvie Stone (SUA), 3. Duan Jingli (China)

Masculin opt rame cu cârmaci: 1. Marea Britanie, 2. Germania, 3. Olanda

17:12 Barca de 8+1, în componența Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea, a terminat pe locul 3 în ultima cursă feminină de canotaj de la Rio. Echipajul tricolor a rulat aproape 1.500 de metri pe locurile 5-6, însă în ultima parte a cursei a declanșat un atac de zile mari, concretizat cu un loc pe podium. Putea să fie și argint, România fiind cronometrată cu 12 sutimi mai slab decât Marea Britanie. Medalia de aur a fost cucerită de Statele Unite.

16:52 Și Ancuța Bobocel s-a oprit în serii la 3.000 de metri obstacole, după ce a terminat pe locul 13 din 17 în cursa în care a alergat. Atleta română a parcurs distanța în 9:46.28. În seria Ancuței Bobocel s-a „consumat” și faza zilei. Etiopianca Etenesh Diro a căzut, apoi s-a oprit pentru a se descălța de un pantof. A continuat  cursa până la final doar cu un pantof, în aplauzele publicului. Sportiva nu a mai recuperat timpul pierdut și a terminat pe locul 7.

16:35 Elena Panțuroiu și Cristina Bujin au ratat calificarea în finala probei de triplusalt, fiind în afara Top 12. Panțuroiu a rămas cu 14,00 metri, rezultat obținut la prima săritură, cu care ocupă locul 14 în clasamentul momentului. Cristina Bujin a avut doar o tentativă reușită, 13,38 metri, aflându-se destul de departe de locurile de calificare. UPDATE: Panțuroiu ar fi avut de o săritură de 14,08 metri pentru a prinde finală.

16:15 Cristina Neagu se simte din ce în ce mai bine la Rio, iar acest lucru ar putea fi unul dintre secretele echipei naționale de handbal în tentativa ei de a ajunge cât mai departe în turneu. După un alt meci grozav pe care l-a făcut cu Spania (9 goluri). liderul primei reprezentative a avut suficientă energie pentru a fi și șefă de galerie la finala de dublu a băieților Horia Tecău și Florin Mergea. Iar partida cu Nadal și Lopez a durat ceva timp, aproape două ore și jumătate.


Foto. Dorin Chioțea / Realitatea TV

16:00 În prima sesiune a zilei la atletism, România are nu mai puțin de patru atlele care intră în calificări. Elena Panțuroiu și Cristina Bujin au început deja concursul la triplusalt, unde au nevoie de 14:30 pentru o calificare directă în finală. Elena Panțuroiu a intrat în competiție cu un rezultat bun – 14.00, cu care ocupă locul 2 în serie. Cristina Bujin a avut o primă tentativă eșuată.

15:30 Gabriel Sîncrăian a furnizat una din cele mai ftumoase surprize ale delegației României la Rio, reușind să câștige medalia de bronz la haltere, categoria 85 kg, într-un moment în care Tecău și Mergea jucau pentru aurul olimpic cu Nadal și Lopez la tenis. „A fost tenisune mai mare la stilul smuls, am avut puține emoții la prima încercare, dar am reușit să le iau pe toate trei la o greutate destul de bună, mi-am bătut și recordul cu 4 kilograme. La stilul aruncat m-am simțit foarte bine, nu am mai avut emoții, am reușit să mă încălzesc foarte bine și am reușit 217 kilograme, mai mult decât mi-am pus și în antrenament. Mi-am bătut recordul cu 16 kg la aruncat și cu 20 de kilograme la total„, a declarat Sîncrăian după concursul olimpic.

15:10 ATENȚIE! Astăzi este prima ocazie în care îl putem urmări la lucru pe Usain Bolt la Jocurile Olimpice de la Rio. În jurul orei 18:00, el va intra în turul 1 la 100 de metri plat. Ceva mai devreme, cu aproximativ două ore, sunt programate și serii preliminare la 100 de metri, dar elita „sare” peste această fază.

14:45 Michael Phelps a ajuns la a 27-a medalie olimpică din istorie, dar noutatea este că a fost învins pentru prima dată la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice. După patru medalii de aur, americanul a obținut medalia de argint la 100 de metri flurure, fiind învins de Joseph Schooling (Singapore).

Rezultate finale înot în sesiunea de noapte a zilei a 7-a:

Feminin – 200 metri spate: 1. Madeline Dirado (SUA) – 2:05.99, 2. Katinka Hosszu (Ungaria) – 2:06.05, 3. Hilary Caldwell (Canada) – 2:07.54

Masculin – 100 metri fluture: 1. Joseph Schooling (Singapore) 50.39, 2. Michael Phelps (SUA), Chad le Clos (Africa de Sud) și Laszlo Cseh (Ungaria) toși cu timpul de 51.14

Feminin – 800 metri liber: 1. KatIe Ledecki (SUA) – 8:04.79 record mondial, 2. Jazmin Carlin (Marea Britanie) – 8:16.17, 3. Boglarka Kapas (Ungaria) – 8:16.37

Masculin – 50 metri liber: 1. Anthony Ervin (SUA) 21.40, 2. Florent Manaudou (Franța) 21.41, 3. Nathan Adrian (SUA) 21.49


România încearcă să câștige a patra medalie la Jocurile Olimpice cu barca de 8+1, calificată în finala întrecerilor de canotaj. Atleții români își fac și ei debutul în competiții, primele obiective fiind calificările în finală. Debutează la box și „greul” Mihai Nistor.

După primele șapte zile de întreceri, România are o zestre de trei medalii, una de aur obținută de echipa feminină de spadă, una de argint trecută în constul tenismenilor Florin Mergea și Horia Tecău și una de bronz obținută de halterofilul Gabriel Sîncrăian. În clasamentul pe națiuni, România a urcat pe locul 23, fiind la egalitate cu Belgia, după ce în urmăă cu 2 zile nu prindea Top 50.

Programul sportivilor români în ziua a 8-a la Jocurile Olimpice de la Rio

ATLETISM. Ancuța Bobcel – 3.000 metri obstacole, calificări, ora 16:05; Bianca Răzor – 400 metri, tur 1, ora 17:00; Elena Panțuroiu, Cristina Bujin – triplusalt, calificări, ora 15:40

CANOTAJ. Barca de 8+1, finala, ora 17:02

BOX. Mihai Nistor (categoria +91 kg), turul 1, ora 19:15

PUTEȚI VEDEA AICI O CRONOLOGIE A EVENIMENTELOR DIN ZIUA A 7-A DIN ZIUA A 6-AZIUA A 5-A ZIUA A 4-AZIUA A 3-A; ZIUA A 2-A; PRIMA ZI; DETALII DE LA CEREMONIA DE DESCHIDERE

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×